Cel mai mare arbitru roman a plecat la schi in Italia, pentru a scapa de presiunile din ultimele zile, dupa ce Gigi Becali a spus despre el ca ar fi cea mai buna solutie ca sef al arbitrajului romanesc.
Ion Craciunescu si-a descoperit a doua mare pasiune a vietii, dupa fotbal. „Imi place foarte mult sa schiez. Pot spune ca pe mine ma bucura ca iarna este cat mai lunga, pentru ca astfel am posibilitatea sa stau mai mult timp pe partie. Mi-a intrat in sange microbul asta si, ori de cate ori am ocazia, dau o fuga la munte si, cum ajung, sar direct in clapari”, s-a confesat, pentru CANCAN, fostul mare arbitru.
De cateva zile, el a intrat din nou in atentia oamenilor de fotbal, dupa ce patronul Stelei a spus ca este singurul capabil sa redreseze si sa dea credibilitate arbitrajului romanesc. Craciunescu a dat un raspuns in stilu-i caracteristic: „Sansele ca eu sa fiu numit de Mircea Sandu la sefia CCA sunt egale cu posibilitatea sa prevestesc cum va fi vremea anul viitor pe timpul asta”.
Si pentru a nu fi prins la mijloc in jocul de interese la nivel inalt, fostul „fluieras” a hotarat sa se detaseze de toate astea. Si ce putea fi mai nimerit decat o „cura” cu schi? „Plec in Italia pentru cateva zile, sa schiez, sa ma rup de tot ce se intampla in tara. Nu vreau sa se interpreteze ca ma autopropun la CCA”, a spus la plecarea spre Peninsula Ion Craciunescu.